Solidaritatea – soluția UE pentru criza COVID-19? Între acțiuni concertate concrete și egoisme naționale

Urgența de sănătate publică internațională în ceea ce privește COVID-19, declarată pandemie în martie 2020 de către Organizația Mondială a Sănătății, constituie o provocare socială și economică globală fără precedent. În lupta împotriva răspândirii necontrolate a virusului, UE a jucat un rol semnificativ atât în sprijinirea statelor membre, cât și a celor din afara blocului, unde orice sprijin a fost vital. Statele membre au re-învățat astfel lecția solidarității – să-și unească forțele și să lucreze împreună pentru a-și ajuta cetățenii să depășească această criza. UE a adoptat astfel soluții pe mai multe planuri, prin măsuri de atenuare a impactului socio-economic al COVID-19 dar și de sprijinire a redresării post-pandemie, unele fiind bine coordonate, altele întârziate și fără efect.

Deși efectele pandemiei sunt încă în desfășurare, putem observa cu certitudine că aceasta a creat disparități și mai mari între statele membre. Unul din principiile fundamentale de funcționare a UE, stipulat și în Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, este principiul conform căruia organizația trebuie să pună la dispoziția statelor membre mecanisme de consolidare economică pentru a promova o dezvoltare egală și a reduce disparitățile, bazându-se în același timp pe noțiunea de solidaritate a UE. Dar cum s-a manifestat principiul solidarității în colaborarea UE-state membre în lupta împotriva crizei pandemice?  A fost solidaritatea ‘soluția magică’ care a permis UE să gestioneze eficient și rapid criza COVID-19? Exista posibilitatea ca guvernele naționale să se descurce fără sprijinul UE sau aportul UE a fost strict necesar? Poate fi comparat efortul UE în lupta împotriva coronavirusului cu efortul unui stat sau este vorba de cazuri diametral opuse? O parte din întrebările la care analiza de față încearcă să răspundă.

Prioritățile UE pe perioada pandemiei

În ianuarie 2021, experții UE nu era pregătiți să eticheteze coronavirusul drept o urgență de sănătate publică de interes internațional. În UE coronavirusul era încă perceput ca o amenințare la distanță, de aceea experții europeni au reacționat relativ greu la pericolul pe care-l enunța coronavirusul, și asta a fost una dintre cele mai mari omisiuni. Liderii europeni continuau să evite luarea unor decizii imediate, considerând virusul ca o problemă strict chineză. Abia în martie 2020, Comisia Europeană anunță crearea unui grup de intervenție de urgență privind coronavirusul.

Abia în luna martie 2020 a devenit clar că situația este una cât se poate de periculoasă și implică pierderi cu caracter uman și economic, când liderii europeni au convenit asupra următoarelor patru domenii prioritare la nivel european: limitarea răspândirii virusului, asigurarea furnizării de echipamente medicale, promovarea cercetării pentru tratamente și vaccinuri, sprijinirea întreprinderilor și a economiei.

Imediat după declanșarea pandemiei, în martie 2020, Comisia Europeană împreună cu Parlamentul European au reacționat, adoptând o serie de măsuri obligatorii privind limitarea răspândirii virusului. Măsurile preventive în acest sens au fost izolarea acasă, purtarea unei măști în public, evitarea locurilor aglomerate, păstrarea distanței sociale, ventilarea spațiilor interioare, gestionarea duratei potențiale de expunere, spălarea mâinilor cu apă și săpun des și timp de cel puțin douăzeci de secunde, practicând o igienă respiratorie bună și evitând atingerea ochilor, nasului sau gurii cu mâinile nespălate. Toate statele europene au fost nevoite să instituie starea de urgență, însă, fiecare stat a luat decizia la nivel național, fără organizare coordonată din parte Comisiei Europene. Italia a instituit carantină în întreaga țară la data de 9 martie; Bulgaria a declarat stare de urgență la 13 martie; Bosnia și Herțegovina au intrat în carantină abia la 17 martie; iar Germania a instituit lockdown pe tot teritoriul țării la 24 martie. Așadar, carantinarea ține strict de decizia guvernelor naționale. Din motiv că existau aceste diferențe și Comisia nu a coordonat declararea stării de urgență în aceeași zi, s-au creat foarte multe neînțelegeri de la care au avut de suferit muncitori, cetățeni care se aflau în străinătate. Măsura de carantinare a fost una haotică, fapt pentru care întreg continentul european se afla într-o stare de incertitudine și suspans.

Comisia Europeană a adoptat o  măsură de aplicare imediată a unei restricții temporare coordonate a călătoriilor neesențiale în UE pentru o perioadă nedeterminată pentru a limita răspândirea coronavirusului și pentru a-și proteja cetățenii prin consolidarea frontierelor externe. Majoritatea statelor UE au restricționat circulația, au închis granițele pentru vizitatorii dinafară, instituind carantină la nivel național. UE și-a închis frontierele externe la 17 martie 2020, iar Consiliul UE a adoptat la 13 octombrie 2020 un sistem de evaluare a situației pandemice per stat, conform căruia statele europene au fost clasificate în zone verzi, portocalii, roșii și gri. Culoarea roșie a fost asociată statelor cu risc epidemiologic ridicat; culoare portocalie pentru regiunile sau țările în care a fost identificat un risc moderat de infecție; culoare verde pentru regiunile sau țările unde a fost identificat un risc scăzut de infecție. Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) publica săptămânal hărți în sprijinul recomandării Consiliului privind o abordare coordonată a măsurilor de călătorie în UE ca răspuns la pandemia COVID-19. Restricțiile privind călătoriile în statele de culoare roșie și portocalie erau mult mai stricte decât în cele verzi, în unele dintre ele fiind imposibil să se traverseze frontiera pe ambele sensuri. Multe dintre state au fost obligate să adopte un șir de măsuri care au avut doar efecte negative asupra economiilor naționale, dar și a companiilor private, în special a celor specializate în turism. Pentru a suporta pierderile provocate de aceste măsuri, guvernele statelor naționale au fost nevoite să apeleze la sprijinul UE, care prin fonduri, împrumuturi oferite de Banca Centrală Europeană, a reușit să finanțeze instrumente de recuperare asigurate din resurse proprii, care a deviat semnificativ fluxurile de venituri ale UE. Așadar, statele membre au obținut destul suport din partea autorităților europene, ceea ce a prevenit într-o oarecare măsură pierderile umane și economice. În cazul în care statele ar fi trebuit să între în acest război fără scutul european, războiul cu coronavirusul avea mai mare probabilitate de a fi pierdut, iar numărul victimelor umane putea ușor depăși cifra de 172 milioane.

O prioritate imediată a instituțiilor europene o reprezenta nu doar lupta împotriva răspândirii virusului, dar și revenirea la stabilitatea pre-pandemică, în special prin asigurarea libertăților de circulație în spațiul european. Comisia Europeană a decis luarea de măsuri relevante pentru a preveni răspândirea infecției ca cea mai eficientă strategie pentru a reveni în siguranță la normalitate. Cele mai importante măsuri în acest sens au fost elaborarea programelor de testare, iar ulterior a programelor de cercetare privind elaborarea unui vaccin împotriva coronavirusului.

Strategia de testare și vaccinare adoptată de UE

Testarea reprezintă fereastra către înțelegerea pandemiei și a modului în care aceasta se răspândește. Fără date precise despre numărul celor infectați, nu există modalitate să se înțeleagă pandemia și nu se poate ști ce țări se descurcă bine și care nu prezintă numărul real al cazurilor și al deceselor. Așadar, de la începutul pandemiei, UE a finanțat proiecte de cercetare care vizează îmbunătățirea testării sau găsirea căilor de furnizare a unui vaccin. În doar câteva luni, vaccinurile sigure și eficiente împotriva COVID-19 au devenit o realitate. La momentul actual, UE a aprobat patru vaccinuri.  La 21 decembrie 2020, Uniunea Europeană a aprobat vaccinul Pfizer BioNTech. Vaccinul Moderna a fost autorizat la 6 ianuarie 2021, iar vaccinul AstraZeneca a fost autorizat la 29 ianuarie 2021. Ultimul vaccin aprobat a fost cel american Johnson&Johnson la 11 martie 2021. Dar dezvoltarea unui vaccin este doar o parte a provocării. Producția în masă și distribuția eficientă sunt, de asemenea, cheia pentru a reveni la normalitate. Vaccinarea împotriva COVID-19 a început la 27 decembrie 2020 în întreaga Uniune Europeană. Pentru comparație, Rusia a început campania de vaccinare mai devreme, la 5 decembrie 2020. În SUA, primul vaccin a fost administrat la 14 decembrie 2020. Chiar dacă vaccinare în UE a început puțin mai târziu decât în Rusia sau SUA, UE a reușit să întreprindă destul de rapid pașii necesari pentru a lansa campania de vaccinare europeană. Țările UE au început să primească doze noi în fiecare săptămână pentru a-și lansa campaniile de vaccinare naționale. Până în prezent, negociind în numele tuturor țărilor membre, UE a coordonat discuțiile cu producătorii de vaccinuri și a asigurat aproape 2,3 miliarde de doze de vaccin, dintre care 263 milioane au fost distribuite statelor membre UE.

Numărul de doze de vaccinare COVID-19 administrate în țările din Europa la 13 mai 2021
Sursa: Statista

Sprijinul UE oferit statelor membre

În ceea ce privește a patra prioritate de sprijinire a întreprinderilor și economiei, la 23 aprilie 2020, liderii UE au aprobat un pachet de 540 miliarde EUR de trei plase de siguranță pentru lucrători, întreprinderi și state membre. Pachetul consta din: 100 miliarde EUR – Sprijin pentru reducerea riscurilor de șomaj în caz de urgență (SURE); 200 miliarde EUR – Fond pan-european de garantare pentru împrumuturi către companii (Banca Europeană de Investiții); 240 miliarde EUR – Sprijin pentru criza pandemiei pentru statele membre (Mecanismul european de stabilitate).

Tot mai evidentă devenea nevoia de echipament medical de urgență. A fost nevoie atât pentru tratarea celor care au cea mai mare nevoie, cât și pentru protejarea medicilor, asistenților medicali și a altor cadre medicale, astfel încât aceștia să-și poată face treaba în siguranță. Așadar, UE a creat o rezervă de echipamente medicale de urgență care ar putea fi mobilizate rapid în caz de necesitate. Centrul de coordonare a răspunsurilor de urgență al UE procesează cererile și coordonează distribuția de echipamente și asistență către țările care au cel mai mult nevoie de el. În această categorie se încadrează livrarea de măști de față în Italia și Spania(316 000 de măști de protecție FFP2 și FFP3); trimiterea ventilatoarelor în Cehia (30 de ventilatoare din rezerva medicală a UE), furnizarea de mănuși de examinare medicală în Franța (500.000 de perechi de mănuși),etc. Însă, nu doar UE a fost cea care a oferit echipamente medicale statelor care aveau nevoie, ci asemenea gesturi au fost prezente și din partea unor state membre ale uniunii, precum Germania, Franța, etc. Astfel putem urmări două manifestări ale principiului solidarității la nivelul european, cea de solidaritate al instituțiilor UE cu statele sale membre și solidaritatea manifestate între statele membre per se. În cazul în care UE acționa după un alt principiu sau hotăra să nu acționeze, multe dintre statele sale membre ar fi rămas fără echipamente medicale esențiale pentru a sprijini cetățenii în lupta pentru viață, fiind incapabile să obțină un asemenea sprijin din partea altor actori internaționali.

„Team Europe” sprijină statele din vecinătatea UE

De la începutul pandemiei din martie 2020 și până în prezent, UE și-a intensificat sprijinul internațional pentru țările care au nevoie. UE a reușit să combine sprijinul din partea țărilor UE, de exemplu inițiativa numită „Team Europe” pentru a ajunge la țări de pe tot globul. Obiectivul acestei inițiative a fost de a sprijini țările partenere în ceea ce privește nevoile umanitare de urgență legate de pandemie. Astfel, UE a acordat sprijin umanitar în țările afectate, în special în domeniile sănătății, apei, salubrizării și logisticii. Ca parte a efortului „Team Europe”, țările africane au primit 1,4 milioane de teste COVID-19. UE a ajutat, de asemenea, țările de vecinătate și de extindere, inclusiv Albania, Bosnia și Herțegovina, Georgia, Iordania, Kosovo, Moldova, Muntenegru, Macedonia de Nord, Tunisia și Ucraina.

Sursa: Consiliul UE

UE alături de România

UE a instituit un instrument prin care se acordă sprijin temporar pentru atenuarea riscurilor de șomaj într-o situație de urgență (SURE), sprijin financiar în valoare de 4,1 miliarde EUR de care a beneficiat România. În noiembrie 2020, UE a aprobat o schemă în valoare de 216 milioane EUR pentru sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii din România care au fost afectate de pandemia de COVID-19, și o schemă în valoare de 4,4 milioane EUR menită să-i despăgubească pe operatorii aeroportuari regionali pentru pagubele suferite ca urmare a pandemiei provocate de coronavirus. În aprilie 2021 a fost finanțată o schemă în valoare de 500 de milioane EUR menită să sprijine întreprinderile care își desfășoară activitatea în domeniul turismului, al cazării și al serviciilor de alimentație publică, precum și agențiile de turism, în contextul pandemiei de COVID-19 a fost aprobată. În total, în perioada aprilie 2020-aprilie 2021, au fost aprobate 12 scheme de sprijinire a întreprinderilor din România au fost aprobate la nivel UE, precum și 2 garanții pentru împrumuturi și o subvenție directă. Pe perioada pandemiei, din martie 2020 și până în prezent, UE a sprijinit România în finanțarea răspunsului ei la criză prin intermediul investițiilor. Instituțiile UE au fost manifestat solidaritate față de situația pandemică dificilă din România, reușind să ofere sprijin economic și social semnificativ. Urmând exemplul european, România a reușit, la rândul său, să manifeste solidaritatea și sprijin necesar statelor din vecinătatea sa și vecinătatea UE. Se pare că principiul solidarității a fost soluția potrivită nu doar în combaterea pandemiei în interiorul UE, ci și peste granițele ei.

Concluzii

Solidaritatea este esența răspunsului comun al UE la COVID-19. Pandemia COVID-19 nu este o simplă provocare europeană. În astfel de circumstanțe, niciun guvern sau instituție națională nu poate aborda singură amenințarea unei astfel de pandemii. Niciun stat nu a fost suficient pregătit pentru a face față provocării COVID-19 din cauza diferitelor lacune politice, economice sau sociale. Din acest motiv, de multe ori în acest an statele membre UE s-au sprijinit reciproc și au lucrat împreună pentru a răspunde provocărilor pandemiei prin comun acord asupra diverselor aspecte legate de pandemie, precum cercetarea științifică, testarea, vaccinarea și lupta împotriva răspândirii coronavirusului. Prin strategia europeană de vaccinare, în prezent, rata de vaccinare împotriva coronavirusului variază între 91% în Malta și 16% în Bulgaria. Aportul pe care l-a avut fiecare stat membru UE a însemnat un pas înainte pe calea către viața obișnuită pre pandemie. Sprijinul și răspunsul rapid pe care au reușit să-l ofere autoritățile europene atât statelor membre, dar și celor din afara blocului, a demonstrat solidaritatea UE. Chiar dacă solidaritatea pare că a fost motorul care a făcut ca UE să lupte eficient împotriva pandemiei, au existat unele dezacorduri dintre statele membre în ceea ce privește finanțarea și recuperarea planului de redresare. Acest lucru a condus la o reducere ușoară a bugetului CFM 2021-2027.

Au existat multe puncte slabe și puncte forte în timpul negocierilor intense care au avut loc în cadrul Consiliului European pe perioada pandemiei. Statele membre UE au convenit asupra cuantumului, finanțării și duratei instrumentelor de recuperare după luni de negocieri intense și poziții opuse. Cu toate acestea, Consiliul UE, fiind responsabil pe bugetul uniunii, a avut mereu ultimul cuvânt în ceea ce privește administrația financiară. Totodată, doar cu sprijinul financiar al UE, statele membre au putut să adopte anumite politici anti-COVID. Finanțarea oferită de UE a permis guvernelor naționale să aplice mai eficient măsurile necesare împotriva răspândirii virusului.  Fără „umărul” european, lupta dintre guverne și coronavirus ar fi fost mult mai anevoioasă, iar pierderile ar fi fost mult mai numeroase. Mai mult, acțiunile UE nu pot fi comparate cu acțiunile unui singur stat, precum Rusia, China sau SUA din motiv că UE nu deține puterea de constrângere prin poliție și forțele de securitate, care în continuare aparțin statelor membre. Astfel, în loc să aibă toată puterea concentrată de o singură autoritate, puterea în UE este răspândită către statele naționale, ceea ce a făcut mai dificilă adoptarea unei singure politici de luptă și redresare a consecințelor pandemiei. UE a trebuie să ia în calcul aspectele tuturor membrilor săi, începând de la Franța din vest și finisând cu România și Bulgaria în est, pentru a realiza o strategie care ar satisface nevoile tuturor în contracararea consecințelor mondiale perturbatoare ale pandemiei.

UE a mobilizat toate resursele disponibile pentru a ajuta statele membre să își coordoneze răspunsurile naționale, dar, în unele domenii, a reușit doar parțial. UE ca ansamblu e eșuat în gestionarea uniformă a stării de urgență, aprovizionarea uniformă a țărilor cu vaccinuri, cea mai mare economie a lumii fiind paralizată, iar cele mai deschise societăți ale planetei- înspăimântate. Nu a luat în seamă nici experții care au spus că nicio țară nu poate lupta singură împotriva virusului, nu au reușit să perceapă că cele mai avansate sisteme de îngrijire a sănătății din lume prezintă un risc serios de a fi incapabile să facă față unei asemenea provocări. Totuși, pandemia COVID-19 nu a însemnat neapărat eșecul solidarității la nivelul UE, iar datele statistice sprijină acest fapt. UE a reușit să sprijine atât statele membre, cât și cele din vecinătatea sa. Au fost satisfăcute nevoile umanitare în Italia, Spania, Cehia, Franța prin livrări de măști, mănuși, ventilatoare și alte echipamente medicale esențiale. În afara granițelor, UE a livrat teste, vaccinuri în state cu economii slab dezvoltate ca cele din Africa; a oferit sprijin financiar semnificativ Ucrainei, Republicii Moldova, Georgiei, etc. Instituțiile Uniunii au manifestat solidaritate față de cetățenii săi și cei străini, reușind să minimizeze pe cât de mult era posibil efectele negative ale pandemiei.

Uniunea Europeană a suferit și a luptat împreună și a făcut față mai multor provocări. UE a întâmpinat numeroase obstacole în lupta împotriva pandemiei COVID-19, dar datorită solidarității dintre statele membre și măsurilor întreprinse la nivel european, a reușit să creeze speranța că Europa se va recupera, devenind mai puternică împreună. Doar datorită faptului că statele UE luptă împreună, blocul european poate să-și atingă scopul principal, cel de a asigura bunăstarea pe continent.

Analiză realizată de Ana Domenti, studentă în cadrul Facultății de Științe Politice (SNSPA) și stagiară în cadrul Centrului de Studii Europene SNSPA. Sursa foto principală: Health Europa