Lect. univ. Miruna Butnaru-Troncotă: Traseul viitorului Europei – ruta Roma-Sibiu via Balcanii de Vest

#DrumulspreSibiu (sau, în original, #Road2Sibiu) este unul dintre cele mai noi și mai cunoscute hashtaguri de pe rețelele sociale pe subiecte europene. Sintagma este folosită atunci cînd se discută despre Summitul de la Sibiu programat pentru 9 mai 2019, în timpul Președinției României a Consiliului Uniunii Europene. Eve­nimentul este amplu dezbătut din mai multe motive: va avea loc la șase săptămâni după ieșirea din UE a Marii Britanii și cu două săptămâni înainte de alegerile pentru Parlamentul European. În plus, summit-ul are ca scop prezentarea rezultatelor dezbaterii privind „viitorul Europei“, lansată de președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, la 25 martie 2017, cu ocazia celei de-a 60-a aniversări a Tratatelor de la Roma. Astfel, Summit-ul de la Sibiu este considerat un moment de cotitură pentru UE post-Brexit, dar reprezintă, de asemenea, un moment important pentru țările din așa-numita „sală de așteptare a UE“: Balcanii de Vest, unde începutul lui 2019 aduce noi surse de tensiune. Cum va afecta dezbaterea privind viitorul Europei procesul de aderare a statelor din Balcanii de Vest?

Cine studiază Balcanii nu se plictisește niciodată. Și nici nu prea poate răsufla liniștit niciodată, nici chiar după veștile bune. Mereu se întâmplă ceva care deraiază evenimentele de la cursul lor firesc, mereu apare câte o declarație șocantă, care să contrazică tot efortul de reconstrucție post-conflict și democratizare investit de comunitatea internațională în pacificarea regiunii de trei decenii încoace. Și 2019 se anunță un alt an palpitant în Balcani. Iar pentru România, evoluțiile din procesul de integrare europeană a Balcanilor de Vest de anul acesta au cu atât mai multă importanță, nu doar din perspectiva proximității geografice și a intereselor noastre geopolitice, dar și din perspectiva faptului că țara noastră deține Președinția Consiliului UE și vom fi în prim-planul unor serii de decizii cruciale pentru regiune, ce se așteaptă să fie luate până la finele lui 2019.

O nouă țară pe harta Europei – Macedonia de Nord

Pe 25 ianuarie, Parlamentul Greciei a ratificat Acordul de la Prespa, care prevede soluţionarea disputei privind numele Macedoniei. Ratificarea e un moment istoric, deoarece pune astfel capăt unei dispute care durează de trei decenii între Grecia și Macedonia, ce bloca accesul fostei republici iugoslave la NATO și UE. Drept urmare, autorităţile de la Skopje au informat deja ONU cu privire la noul nume al ţării, Macedonia de Nord, după intrarea în vigoare, chiar începând de marţi, 12 februarie 2019, a acordului cu Grecia. Aceștia au modificat deja numele ţării pe site-ul său oficial, precum şi pe contul de Twitter. Noul nume va fi folosit atît pe plan internațional, cît și bilateral, astfel că și țările care recunosc numele Macedonia vor trebui să adopte noua denumire de Mace­donia de Nord. 2019 aduce astfel un nou stat pe harta Balcanilor, doar la nivel de denumire, deoarece acesta va fi în vechile granițe ale Macedoniei. Drept consecință directă a acestui eveniment politic major, membrii NATO au semnat, pe 6 februarie, un acord cu Macedonia de Nord  ce va permite fostei republici ex-iugoslave să devină cea de-a 30-a țară din alianța nord-atlantică. Procesul de ratificare ține, de obicei, aproximativ un an, prin urmare ne putem aștepta ca Macedonia de Nord să se alăture formal Alianței până în 2020. Nu același lucru îl putem spune și despre aderarea la UE. În iunie 2019, Consiliul European este așteptat să decidă, în unanimitate (aceasta înseamnă votul favorabil al tuturor celor 27 de state membre la acea vreme, fără Marea Britanie), oferirea statutului de candidat și începerea negocierilor de aderare atât cu Macedonia de Nord, cât și cu Albania, decizie ce a fost amânată un an de zile de opoziția fermă a câtorva state membre care sunt rezistente la ideea de continuare a procesului de extindere și sunt foarte nemulțumite de reformele firave mai ales în domeniul statului de drept în cazul Albaniei, unul din cele mai corupte state din Balcani, alături de Kosovo (după cum arată raportul Transparency Inter­national 2018, publicat la finalul lui ianuarie).

Gazivoda – alt „măr al discordiei“ între Kosovo și Serbia

În Kosovo tensiunile continuă, deși în 2019 se așteaptă din partea UE o decizie de comun acord acceptată de guvernele de la Belgrad și de la Priștina privind normalizarea relațiilor. Opoziţia kosovară a solicitat UE să „respingă în mod public şi clar“ modificările de frontieră cu Serbia, care s-ar face pe o „bază etnică“ și care au fost tot mai mult vehiculate ca făcând parte dintr-un pachet de negocieri secrete dintre administrațiile celor două state. Ipoteza „ajustărilor teritoriale“ pentru soluţionarea conflictului dintre Belgrad şi Priştina a fost evocată începând cu august 2018 de către preşedinţii kosovar Hashim Thaci şi sârb Aleksandar Vucic, fără însă a se preciza modalităţile exacte de punere a lor în aplicare. Cu toate acestea, trebuie subliniat că acest scenariu al „schimbului de teritorii“ nu ar ajuta la procesul de aderare la Uniunea Europeană, poate chiar dimpotrivă – ar putea deschide o cutie a Pandorei privind contestarea și renegocierea granițelor pe baze etnice în alte state din Balcani. Pe de o parte, nordul Kosovo, majoritar sârb, în sectorul oraşului divizat Mitrovica, şi, pe de altă parte, un sector predominant albanez din sudul Serbiei, Valea Presevo. Washing­tonul şi diplomaţia europeană au lăsat deschisă uşa negocierilor teritoriale între Serbia şi Kosovo și acest fapt a scandalizat experții din domeniu. Dar, potrivit criticilor, o astfel de soluţie ar putea provoca o serie de revendicări într-o regiune deja foarte fragilă, în special în rândul albanezilor din Ma­cedonia sau al sârbilor din Bosnia Herțegovina. Poziţia administraţiei Trump o contrazice pe cea a cancelarului german Angela Merkel pe acest subiect, care și-a exprimat opoziţia anul trecut faţă de orice schimbare a graniţelor balcanice.

Una din mizele majore ale acestei „tran­zac­ții“ se află în Nordul Kosovo și se numește lacul Gazivoda, pe care kosovarii albanezi îl numesc Ujman (totul are două nume în Balcani….), ce se întinde în proporţie de trei sferturi pe teritoriul kosovar, dar într-un sector predominant sârb, unde Priștina nu a ajuns să‑şi impună jurisdicţia. Prin schimbul de teritorii sus-amintit, Kosovo ar pierde accesul la Gazivoda. Dar lacul are o importanţă crucială pentru independenţa energetică şi alimentarea cu apă a provinciei Kosovo. Cu o lungime de 24 de km şi traversat de graniţă, lacul cu 370 de milioane de metri cubi de apă furnizează apă celor două centrale cu cărbune: Kosovo A şi Kosovo B, care produc 95% din energia electrică a provinciei. Fără Gazivoda, Kosovo ar fi lipsit de energie electrică. Lacul este singura alternativă pentru aprovizionarea acestei infrastructuri. Circa 700.000 de locuitori din sudul Ibar depind de el. Dar sârbii subliniază adesea că dependenţa este dublă: nici oamenii din Zubin Potok şi Ibar Kolasin (sectoarele locuite predomiant de sîrbi din Nordul Kosovo) nu pot rămâne fără Gazivoda. Un lac ce ne arată că nimic nu e simplu în relația dintre fosta provincie a Serbiei, declarată independentă din 2008, dar care rămâne nerecunoscută de Serbia, Rusia, și printre alte 5 state din UE, și de România.

Mai mult, tensiunile dintre cele două state ce trebuie să ajungă la un acord comun pentru a putea avansa în relația cu UE sunt alimentate și de decizia radicală a Kosovo din noiembrie 2018, menținută și în prezent: Guvernul de la Priștina, condus de Haradinaj, a majorat de la 10% la 100% tarifele la produsele din Serbia şi Bosnia, după ce Belgradul a blocat aderarea Kosovo la Interpol. Această decizie lovește foarte dur Serbia din punct de vedere economic și amplifică starea de animozitate dintre cele două cancelarii. Decizia a oprit, practic, comerţul între Serbia şi Kosovo şi a fost criticată de oficiali americani şi ai Uniunii Europene. Kosovo este singura ţară din Balcanii de Vest ai cărei cetăţeni au nevoie de viză pentru a călători în statele membre ale UE și ridicarea vizelor este una din cele mai râvnite decizii de Guvernul kosovar, cu speranțe pentru iunie 2019. Privind evoluția evenimentelor, se anunță un Consiliu extrem de tensionat, ce va putea dezamăgi așteptările statelor din Balcani.

De la Roma la Sibiu și mai departe

Care este legătura dintre Sibiu și agenda de extindere a UE în Balcani? Să analizăm mai întâi contextul general. Orice discuție despre extinderea Uniunii Europene este implicit o discuție despre viitorul Europei și viceversa. Procesul de ieșire al Marii Britanii din UE (Brexit) pare să fi condus la o schimbare de paradigmă vizibilă (la nivelul unelor state membre cel puțin), spre explorarea posibilităților de includere a noilor membri, într-o UE care a dat dovadă de semne de „oboseală a extinderii“ timp de muți ani, mai ales după aderarea României și a Bulgariei, în 2007. Așa-numitul „drum spre Sibiu“/„road to Sibiu“, care a căutat să modeleze viitorul Uniunii Europene, a început la Roma, în martie 2017, și se va încheia în mai anul acesta.

Summit-ul de la Sibiu este direct legat de evenimentul de la Roma din 2017, când președintele Juncker a dezvăluit Cartea Albă privind Viitorul Europei, care enumeră cinci scenarii posibile pentru UE, printre care o integrare mai profundă, o Europă cu mai multe viteze și limitarea UE numai pentru piața unică. La Sibiu, doar unul dintre aceste scenarii va fi promovat în cele din urmă. Ideea întregului summit este de a prezenta o imagine convingătoare a viitorului UE fără Regatul Unit, precum și de a încuraja alegătorii să participe la alegerile din 2019 (ținând seama de prezența scăzută înregistrată la scrutinul anterior, din mai 2014). Aspectul-cheie este faptul că aceste evenimente recente din UE, provocate în principal de rezultatele referendumului privind Brexitul, au coincis cu un fel de „revigorare“ a proiectului de extindere susținut de Comisia Europeană. Din nou, există așteptări mari pentru deciziile luate la Sibiu, chiar și dincolo de granițele UE. Alegerea unuia dintre cele 5 scenarii posibile, pe axa unei Europe mai unite sau a uneia mai divizate, se va reflecta direct în privinţa gradului de atracție pe care integrarea europeană o mai poate reprezenta în ochii statelor din Balcani.

Regiunea a devenit o prioritate pentru UE în mod vizibil după summit-ul de la Salonic din 2003. Dar prezența ei pe lista de priorități a UE a fluctuat în tot acest timp, fiind redusă cel mai evident după anexarea Crimeei, în martie 2014. Din acest moment, în contextul preocupării UE față de crizele interne și oprirea perspectivelor de aderare la Balcanii de Vest (a­nun­țată chiar de către Juncker în 2014, la începutul mandatului său), reformele UE bazate pe extindere au stagnat. O atenție reînnoită asupra acestei chestiuni a fost acordată în septembrie 2017, odată cu discursul lui Jean-Claude Juncker despre starea UE, iar ulterior în dis­cursul de la Sorbona al lui Emmanuel Macron. Acestea au fost urmate de inițiativa lui Donald Tusk de lansare a unei „Agende a Liderilor“, care nu doar că a contribuit critic la dezbaterea privind „Viitorul Europei“, ci a reprezentat și o inovație instituțională pentru Consiliul Euro­pean. Agenda Liderilor cuprinde o listă cu cele mai presante probleme și provocări pentru care trebuie găsite soluții înainte de alegerile europene din 2019. La summit-ul de la Sibiu, liderii naționali trebuie să marcheze punctul culminant al acestui proces, cu un angajament reînnoit față de o UE care oferă aspecte ce contează cu adevărat pentru oameni, colectate printr-un amplu proces de consultare desfășurat pe parcursul ultimului an. Prin urmare, summit-ul de la Sibiu poate fi înțeles ca parte a unui proces complex de reforme care va culmina cu o declarație menită să consacre viziunea liderilor naționali pentru o Uniune Europeană reformată, mai relevantă și mai atrăgătoare pentru toți cetățenii europeni.

Atenția reînnoită acordată Balcanilor a avut ca rezultat un document programatic lansat de Comisie. Mesajul a fost simplu: extindere, dar nu fără reforme (mai ales cele care au fost mult amânate). Proiectul are obiectivul ambițios de a obține aderarea la UE a Munte­negrului și a Serbiei până în 2025 și anticipează lansarea negocierilor cu Macedonia de Nord și Albania în viitorul apropiat, în timp ce Bosnia-Herțegovina și, mai presus de toate, Kosovo sînt așteptate să rămînă în urmă. Acest document anunță, pentru prima dată în ultimul deceniu, o dată preliminară de aderare. Un impuls suplimentar a fost dat în luna mai, când Summitul UE pentru Balcanii de Vest a avut loc la Sofia, sub auspiciile Președinției bulgare a Consiliului UE. Summit-ul s-a concentrat pe cele două principii importante promovate de strategia de extindere din 2018: credibilitate și angajament. Declarația de la Sofia a reiterat același mesaj din Strategia de Extindere a Comisiei, dar cu o mai mică „unitate“ între statele membre decât se anticipase inițial. Cel mai recent, Consiliul European s-a referit la situația din Balcanii de Vest în iunie, în urma unei reuniuni  dedicate extinderii, moment în care instituția a confirmat că o decizie privind începerea negocierilor cu Albania și Macedonia de Nord va fi anunțată în iunie 2019.

Toate aceste inițiative politice favorabile extinderii au fost într-adevăr necesare, în contextul deteriorării situației din Balcanii de Vest în ultimii ani. Inițial, discuția privind extinderea a fost complet înghețată de același președinte Juncker încă din 2014, când acesta a declarat că nu va mai exista o extindere a UE în timpul mandatului său. Ca alternativă, Germania a lansat procesul de la Berlin (un proces interguvernamental care vizează intensificarea cooperării cu Balcanii de Vest și promovarea obiectivului general al aderării la UE), care a reușit să aducă la masa discuțiilor diverși actori și a menținut impulsul pentru integrarea europeană a Balcanilor în ultimii 5 ani. Anul acesta, Președinția bulgară a inclus în rândul priorităților sale sprijinul pentru procesul de extindere. Într-adevăr, la Sofia, liderii UE au transmis un mesaj clar: țările din Balcanii de Vest rămân cheia stabilității și a securității europene. În acest context, consider că rezultatul summit-ului de la Sibiu va avea un impact direct asupra Balcanilor, deoarece orice decizie privind modul în care UE ar trebui să arate va implica în mod necesar acțiuni orientate spre aprofundarea sau lărgirea dilemei. Cu alte cuvinte, ne așteptăm la un nou început pentru UE după Sibiu, și acest nou început va influența direct procesele politice din Balcanii de Vest – în sens pozitiv sau negativ. Chiar dacă statele din Balcanii de Vest au fost unite de obiectivul comun de aderare la UE, promovat la Summit-ul de la Salonic, 15 ani mai târziu acestea se confruntă încă cu dispute bilaterale nerezolvate, frontiere contestate și instabilitatea care creează dezbinare și obstacole în calea acestui obiectiv comun. Dar, într-un fel neașteptat, Brexit a creat un context favorabil procesului de integrare europeană în Balcani.

În concluzie, deși neintenționat, Brexit s-a dovedit a fi de ajutor statelor din Balcanii de Vest; Bruxellesul simte în prezent nevoia de a reafirma atracția proiectului european în vecinătatea sa strategică. Dar credibilitatea promisiunii UE trebuie să răspundă seriozității scopului actorilor din țările candidate. Așteptările înalte sînt acum manifestate de ambele părți. Așadar, este de așteptat o implementare mai credibilă a reformelor (din partea țărilor din Balcani) și este nevoie de un nou discurs pentru Balcanii percepuți ca europeni, orientat spre statele membre ale UE. Aceste elemente combinate au pus presiuni suplimentare asupra deciziilor ce vor fi luate la Sibiu în contextul Președinției României, un stat ce sprijină declarat parcursul european al Balcanilor.

Rolul președinției României se poate dovedi de bun augur mai ales în ceea ce privește decizia de a se deschide negocierile cu Macedonia de Nord și cu Albania. Nu același lucru se poate spune despre decizia dintre Serbia-Kosovo, deoarece România s-ar opune ferm oricărui scenariu privind schimbul de teritorii care nu ar respecta rigorile dreptului internațional, invocate de România în decizia de a nu recunoaște Kosovo. Chiar şi aşa, acestea sînt multiple oportunități care nu trebuie ratate la nivelul politicii regionale în următoarele luni și rămân de văzut cum va fi amintit Summitul de la Sibiu în cărțile de istorie europeană și modul în care impactul său va fi perceput în Balcani. Dincolo de politizări vremelnice și discursuri populiste, consider că – în varianta unui scenariu de pace pe termen lung – viitorul Balcanilor este doar în Europa.

Articol redactat de Miruna Butnaru-Troncotă (lector în cadrul Departamentului de Relații Internaționale și Integrare Europeană, SNSPA) și publicat inițial în Observatorul Cultural.